Premieră în România: primul stimulator cardiac AVEIR™ VR fără sonde | MONZA ARES

Premieră în România: primul stimulator cardiac AVEIR™ VR fără sonde | MONZA ARES

O premieră pentru cardiologia din România și, pentru pacient, o nouă șansă la un tratament adaptat unui istoric medical complex. La MONZA ARES a fost realizat primul implant din România al stimulatorului cardiac leadless AVEIR™ VR Abbott, un dispozitiv de nouă generație, fără sondele și buzunarul subcutanat specifice unui stimulator cardiac convențional. Pacientul, în vârstă de 74 de ani, avea antecedente cardiovasculare complexe și suferise anterior o endocardită asociată sistemului de stimulare cardiacă. Pentru a reduce riscul unei noi infecții, echipa medicală a optat pentru implantarea stimulatorului AVEIR™ VR. Procedura a fost realizată microinvaziv, prin vena femurală, de Dr. Corneliu Iorgulescu, medic primar cardiolog cu competență în electrofiziologie și implantarea dispozitivelor cardiace. Evoluția pacientului a fost favorabilă, acesta fiind externat a doua zi după intervenție.


Vezi Procedura

 Sună