Dr. Cătălina Stănescu

Dr. Cătălina Stănescu

Medic Specialist Cardiolog

Cardiologie clinică

MONZA ARES - Spitalul Monza

Dr. Cătălina Stănescu este medic specialist cardiolog în cadrul Spitalului Monza – Centrele MONZA ARES, cu experiență solidă în evaluarea, diagnosticul și tratamentul pacienților cu afecțiuni cardiovasculare. Activitatea sa clinică include managementul complet al patologiei cardiace, cu accent pe imagistica cardiacă modernă și evaluarea funcțională cardiovasculară, fiind în curs de obținere a competenței în ecocardiografie transesofagiană.

Arii de expertiză

·         Evaluarea și diagnosticul clinic și tratamentul bolilor cardiovasculare

·         Interpretare ECG repaus

·         Efectuare și interpretare test de efort ECG

·         Interpretare Holter ECG

·         Interpretare MATA - monitorizare ambulatorie a TA

·         Competență ecocardiografie transtoracică 2D, Doppler, ecocardiografie 3D, speckletracking-echo

·         Efectuare și interpretare ecocardiografie de efort

·         Efectuare și interpretare ecocardiografie cu contrast

·         În curs de obținere a competenței pentru Ecografie Transesofagiană

 

Experiență și educație

Din 2025, Dr. Stănescu activează ca medic specialist cardiolog în cadrul Spitalului Monza. Anterior, și-a desfășurat rezidențiatul în cardiologie în centre universitare de prestigiu din București, precum Spitalul Universitar de Urgență Elias, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Urgență București, unde a acumulat experiență extinsă inclusiv în secția de Chirurgie CardioVasculară și în terapia intensivă coronariană.

Este absolventă a Facultății de Medicină Generală din cadrul UMF „Carol Davila” București și urmează în prezent cursul de perfecționare pentru obținerea competenței în ecocardiografie transesofagiană.

 

Activități profesionale și științifice

Dr. Stănescu este activ implicată în activitatea științifică, având lucrări și postere prezentate la congrese naționale și europene de cardiologie, inclusiv Congresul Național de Cardiologie și Heart Failure Congress – ESC. A participat la proiecte de cercetare și prezentări axate pe insuficiența cardiacă, fibrilația atrială și diferențele de gen în patologia cardiovasculară.

 

De asemenea, a fost implicată constant în activități de voluntariat medical și educațional, contribuind la proiecte dedicate studenților la medicină și campaniilor de sănătate publică.

Proceduri efectuate de Dr. Cătălina Stănescu

Ecocardiografia transesofagiană
Ecografia cardiacă transesofagiană este un tip special de ecocardiografie și un instrument foarte de util în diagnosticarea și monitorizarea bolilor cardiace, unul la care se apelează în special atunci când ecografia cardiacă transtoracică nu este relevantă.[2] Dacă ți-a fost recomandată o eco transesofagiană, mai jos vei găsi informații care te vor ajuta să înțelegi ce presupune această investigație și de ce este indicată, dar și cum te poți pregăti pentru ea. Ce este ecografia transesofagiană (TEE)?  Ecografia transesofagiană (TEE) este o investigație care folosește ultrasunetele pentru a obține imagini ale activității inimii. În cadrul acestei investigații se folosește un tub subțire și lung în capătul căruia este atașat un transductor. Acesta este introdus pe esofag (acel tub care face legătura între gură și stomac) și permite vizualizarea inimii din interiorul corpului, fără ca imaginile să fie blocate de coaste sau plămâni, cum se întâmplă în cazul ecografiei cardiace. De ce este necesară ecografia transesofagiană?  Ecografia transesofagiană este necesară atunci când medicul cardiolog are nevoie de informații suplimentare despre structura și activitatea inimii, informații care nu pot fi obținute prin ecografia simplă. Atunci când suferi de anumite afecțiuni cardiace este necesar să treci printr-o serie de investigații pentru a depista diagnosticul corect și a primi sfaturi și recomandări medicale adecvate. Deși o simplă electrocardiogramă și o ecografie cardiacă pot fi suficiente pentru a diagnostica un pacient cu o boală de inimă, uneori este nevoie de investigații suplimentare pentru a recomanda pacientului cea mai bună metodă de tratament. Ecografia transesofagiană este folosită și în timpul unor operații, nu doar ca o investigație de diagnostic. Spre exemplu, TEE se folosește pentru a ghida medicii intervenționiști în anumite proceduri minim invazive precum închiderea defectelor septale atriale pentru malformațiile congenitale, implantarea de dispozitiv Mitraclip pentru pacienții care suferă de stenoză mitrală, implantarea de dispozitiv TAVI pentru stenoza de valvă aortică sau în procedurile chirurgicale de bypass aorto-coronarian și chiar operațiile pe cord deschis. Ce informații oferă ecografia transesofagiană?  Ecografia transesofagiană este o investigație care poate oferi informații suplimentare importante, inaccesibile prin ecografia cardiacă. Astfel, cu ajutorul ecografiei transesofagiene, medicul clinician poate observa în detaliu structura inimii, valvelor și a celor patru camere ale inimii (atriile și ventriculii) și obține informații despre: Dimensiunea inimii tale și grosimea pereților săi;  Capacitatea de pompare a inimii;  Existența unui țesut anormal în jurul valvelor inimii care ar putea indica infecții bacteriene, virale sau fungice ori cancer;  Probleme ale valvelor inimii (ex: regurgitare, stenoză);  Existența unor cheaguri de sânge în camerele inimii, în special în atrii. [3] Pentru că transductoarele (sondele) folosite sunt montate la extremitatea unui gastroscop modificat (folosit în endoscopia digestivă), frecvența și rezoluția imaginilor ecografice sunt de calitate înaltă, astfel medicului îi este mult mai ușor să identifice anumite afecțiuni de natură structurală.   Printre afecțiunilor ce pot fi diagnosticate cu ajutorul acestei investigații se numără:  Fibrilația atrială;  Ateroscleroza;  Accidentul vascular cerebral;  Insuficiența cardiacă;  Boala congenitală cardiacă;  Pericardita;  Tumori;  Disecția de aortă. [1] Cum ne pregătim pentru ecografia transesofagiană?  Înainte de a efectua o ecografie transesofagiană:  Vei discuta cu medicul cardiolog despre istoricul tău medical; este foarte important să menționezi dacă suferi de afecțiuni ale esofagului, hernie hiatală, apnee în somn, precum și ce medicamente sau suplimente alimentare iei în mod curent (în special anticoagulante sau orice alt fel de medicamente care ar putea interfera cu procesul de coagulare a sângelui);    Informează-ți medicul dacă ești însărcinată sau dacă suferi de anumite alergii (la substanțele anestezice, latex etc.);  Asigură-te că ești însoțit de cineva, pentru că vei fi sedat în timpul efectuării investigației și nu vei putea conduce mașina în ziua respectivă; Fiind vorba de ecografie ce presupune introducerea unui tub în esofag, nu trebuie să mănânci sau să bei nimic cu cel puțin 6 ore înainte de investigație; dacă trebuie să iei anumite medicamente, nu le lua cu un pahar de apă; ia doar una sau două înghițituri mici;  Nu consuma băuturi alcoolice cu cel puțin câteva zile înaintea procedurii. [1] Cum va decurge procedura de ecografie transesofagiană?  Dacă ai respectat pas cu pas pregătirea pentru ecocardiografia transesofagiană, odată ce ai ajuns în cabinetul medical, vei fi rugat să te întinzi în lateral pe patul de investigație. Asistenta medicală îți va monta niște electrozi pe piept pentru a îți monitoriza activitatea cardiacă pe tot parcursul examinării.  Ecografia cardiacă transesofagiană, ca investigație, seamănă cu endoscopia digestivă. Pentru a nu simți niciun fel de disconfort, la nivelul gâtului, medicul va folosi un spray anestezic pulverizator (ca cele care se folosesc pentru durerile în gât numai că acesta va amorți întreaga zonă). Sunt două opțiuni: fie alegi sedarea profundă și atunci vei fi adormit pe tot parcursul investigației, fie alegi să efectuezi această investigație fără sedare, “pe viu”, și atunci se va folosi doar spray-ul anestezic pulverizator. După ce va anestezia zona gâtului, medicul va fixa o piesă bucală prin care va introduce sonda ecografului (transductorul). Sonda este înaintată până la nivelul inimii, unde va începe să urmărească activitatea acesteia și să observe dacă există modificări. Ți se poate cere să înghiți de câteva ori pentru a ajuta endoscopul să ajungă în poziția potrivită și a se putea obține imaginile necesare.[1] Ce urmează după procedura de ecocardiografie transesofagiană După finalizarea investigației, medicul va retrage sonda. Dacă ai ales sedarea ușoară, nu vei avea voie să conduci în ziua respectivă. Vei simți în continuarea starea de somnolență și pentru acest motiv este recomandat să nu conduci, să nu semnezi documente importante și să ai alături de tine o persoană care te-ar putea ajuta la nevoie. Nu vei putea să mănânci timp de două ore după investigație. Este recomandat să îți iei liber în ziua respectivă și să te odihnești. În ceea ce privește rezultatul investigației, pe tot parcursul acesteia, asistenta medicală notează în raportul medical toate informațiile despre inima ta, informații pe care medicul le observă pe monitor. Astfel, la plecarea din cabinetul medical, vei primi un raport medical detaliat cu recomandări medicale, un CD sau un stick USB cu imaginile ecografice surprinse în timpul investigației și, dacă este cazul, o schemă de tratament sau o indicație pentru o anumită operație. Întrebări frecvente  Este dureroasă ecografia transesofagiană?  Ecografia transesofagiană nu este o investigație dureroasă însă dacă optezi pentru investigația fără sedare ușoară este foarte posibil să simți un disconfort la nivelul gâtului.  În timpul investigației, cel mai probabil se va activa instinctul de regurgitare (de vomă), lucru care nu este deloc plăcut. Vei putea respira fără probleme și, chiar dacă vei putea simți mișcările endoscopului, acestea nu-ți vor provoca durere. [1] Dacă optezi pentru sedarea ușoară, sedativul îți va induce o stare de somnolență. Vei putea comunica medicului dacă simți orice disconfort. Cât durează ecocardiografia transesofagiană?  Ecografia transesofagiană este o investigație care poate dura de la 30 de minute până la 90 de minute, în funcție de fiecare caz medical. Procedura în sine durează doar 10 - 30 de minute, dar trebuie să se țină cont și de perioadele de pregătire și de recuperare.  Care sunt riscurile ecocardiografiei transesofagiene?  Complicațiile acestei investigații sunt rare. Pot să apară sângerări, probleme cu respirația sau modificări la nivelul ritmului cardiac. De asemenea, este normal să apară acel disconfort la nivelul gâtului, care, de obicei, persistă o zi sau două. În cazuri foarte rare, ecografia transesofagiană poate provoca sângerare a esofagului. [1][3] Este ecografia transesofagiană o procedură invazivă?  Medicii se referă la ecocardiografia transesofagiană ca fiind o procedură minim invazivă deoarece pe parcursul acesteia nu este necesară efectuarea de incizii. [1]  Care sunt prețurile pentru ecografie transesofagiană?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului, care poate varia în funcție de sedarea aleasă. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile cardiologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Sfatul medicilor ARES privind sănătatea inimii Pentru sănătatea inimii noastre, medicii recomandă o consultație cardiologică pe an. De cele mai multe ori, bolile de inimă apar din cauza stilului de viață nesănătos, asociat cu procesul ireversibil de îmbătrânire. Un consult cardiologic împreună cu o ecocardiografie și electrocardiogramă efectuate anual pot preveni degradarea stării de sănătate. O discuție periodică cu medicul cardiolog te poate ajuta să ai parte de un bun management al sănătății inimii tale, te poate ajuta să îți menții în limite optime atât tensiunea arterială, nivelul colesterolului, cât și nivelul glicemiei. Toate aceste măsuri te vor ajuta să ai parte de o viață sănătoasă. Te poți programa la ecografie transesofagiană în București sector 1, București sector 2, Cluj-Napoca. Ecocardiografia transesofagiană este o investigație cu ajutorul căreia se pot obține imagini excelente ale inimii și vaselor mari, mult mai detaliate decât cele ce ar putea fi obținute în urma unei ecocardiografii standard. Procedura nu este dureroasă și riscul apariției unor complicații este mic. [3] Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi mai multe detalii despre această investigație. Tot ce trebuie să faci este să suni la numărul alocat și vei primi răspunsurile care te interesează. De asemenea, poți folosi formularul disponibil pe site-ul nostru pentru a le adresa medicilor specialiști întrebările tale. Bibliografie:  Bernstein, Susan. „Transesophageal Echocardiogram.” WebMD, WebMD, 19 Feb. 2020, www.webmd.com/heart-disease/transesophageal-echocardiogram#091e9c5e81e509dd-1-5. Accessed 26 Sept. 2022. Hauser, Neil David, and Justiaan Swanevelder. „Transoesophageal Echocardiography (TOE): Contra-Indications, Complications and Safety of Perioperative TOE.” Echo Research & Practice, vol. 5, no. 4, Dec. 2018, pp. R101–R113, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6144934/, 10.1530/erp-18-0047. Accessed 26 Sept. 2022. „Transesophageal Echocardiography (TEE).” Www.heart.org, 13 Oct. 2017, www.heart.org/en/health-topics/heart-attack/diagnosing-a-heart-attack/transesophageal-echocardiography-tee. Accessed 26 Sept. 2022.

Vezi mai mult
Consult Cardiologic
Bolile cardiovasculare, adică acele boli care afectează inima și vasele de sânge, continuă să reprezinte principala cauză de deces la nivel global. [5] Un rol foarte important în prevenirea, diagnosticarea și tratarea la timp a acestora îl are consultul cardiologic. Din păcate însă, multe persoane încă mai neglijează importanța unor controale anuale de rutină, în special după o anumită vârstă. Uneori, vizita la medicul cardiolog este amânată chiar dacă au apărut deja primele simptome. Ți-am pregătit câteva informații despre ce presupune un consult cardiologic, când este acesta indicat și cum te pregătești pentru el. Ce presupune consultul cardiologic?  În general, un consult cardiologic presupune:  Anamneza, adică o discuție cu medicul pe tema simptomelor pe care le prezinți, a stilului tău de viață și a istoricului medical familial și personal; Examinarea clinică și efectuarea mai multor teste și investigații de cardiologie pentru a verifica valorile tensiunii arteriale și ale ritmului cardiac, ale colesterolului și glicemiei; un consult de cardiologie complet include, de exemplu, efectuarea unei electrocardiograme (EKG), a unei ecocardiografii și a unei ecografii Doppler cardiace.  Stabilirea planului de tratament - dacă este necesar, pe baza informațiilor colectate, medicul specialist va stabili planul de tratament potrivit pentru tine, îți va recomanda investigații suplimentare sau, după caz, îți va spune ce trebuie să faci pentru a scădea riscul de a suferi de o boală de inimă. [4] Când este indicat un control la medicul cardiolog?  Consultul cardiologic se adresează în mod special persoanelor care acuză următoarele simptome:  Aritmie cardiacă;  Sincope și dispnee;  Amețeală;  Oboseală la efort;  Dureri în piept.   Nu trebuie să aștepți însă apariția unor astfel de simptome pentru a merge la medic. În mod normal, orice persoană de peste 40 de ani ar trebui să facă un consult cardiologic de rutină o dată la 2 ani, respectiv o dată pe an în cazul persoanelor de peste 50 de ani. Frecvența acestor controale, precum și tipul de investigații cardiologice efectuate în cadrul lor poate varia însă de la un pacient la altul. De exemplu, îți vor fi recomandate teste suplimentare și mai frecvente dacă ai fost diagnosticat cu o afecțiune cardiovasculară precum insuficiența cardiacă, fibrilația atrială sau flutterul atrial ori dacă ai antecedente de atac de cord, accident vascular cerebral sau alte evenimente cardiovasculare.  Chiar și în lipsa unui astfel de diagnostic, dacă există antecedente familiale de boli cardiovasculare ori dacă ai factori de risc pentru o astfel de afecțiune (ex: hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, obezitatea, diabetul, fumatul) va trebui să mergi mai des la cardiolog. [1][2] Care sunt beneficiile unei consultații cardiologice?  Chiar dacă nu ai afecțiuni cardiace cunoscute, înaintarea în vârstă și stilul de viață dezechilibrat pot influența apariția unor afecțiuni cardiace. Din acest motiv, este recomandat să te adresezi unui medic cardiolog pentru efectuarea unei consultații anuale de rutină.  Dacă ai un istoric de boli cardiace, este cu atât mai importat să fii evaluat periodic pentru ajustarea sau schimbarea tratamentului medicamentos ori pentru recomandarea de investigații minim invazive și tratament intervențional. Printre beneficiile consultațiilor cardiologice regulate se numără:  Diagnosticarea precoce a bolilor cardiace;  Prevenirea și reducerea riscului apariției unei astfel de afecțiuni;  Tratarea corectă și la timp a bolilor diagnosticate.  Cum te pregătești de consult?  Din punct de vedere fizic, controlul cardiologic nu necesită o pregătire specială. Nu este necesar repausul alimentar sau întreruperea administrării anumitor medicamente și se poate efectua în orice moment al zilei. Sunt însă alte lucruri pe care le poți face:  Pregătește o listă cu toate medicamentele pe care iei în prezent (fie că ți-au fost sau nu prescrise de un medic), inclusiv dozele administrate;  Alcătuiește o listă cu toate probleme de sănătate de care ai suferit în trecut, procedurile chirurgicale și testele și investigațiile majore efectuate; dacă ai făcut recent analize sau teste de laborator, este indicat să aduci copii după rezultatele acestora cu tine;  Întocmește un istoric medical al rudelor apropiate (frați, surori, părinți, bunici, mătuși, unchi și copii), în special a celor diagnosticate cu boli de inimă,  hipertensiune arterială, colesterol mărit, diabet sau anevrism;   Fă o listă cu toate întrebările pe care le ai și adu-o cu tine la programare. [3] Ce se întâmplă după realizarea consultului? După realizarea controlului de cardiologie, îți vei putea relua activitățile normale.  Comunicarea rezultatelor Rezultatele controlului cardiologic îți vor fi comunicate pe loc, odată cu recomandările necesare.  Care este prețul unui consult cardiologic?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului unui astfel de control. Ne poți suna tu sau poți completa formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în cel mai scurt timp.  Consultul cardiologic periodic este important fie că ai fost sau nu diagnosticat cu o afecțiune cardiacă. Poate contribui la prevenirea, detectarea și tratarea la timp a numeroase probleme de sănătate. Nu uita că sănătatea inimii tale este esențială pentru sănătatea întregului organism.  Bibliografie: „Heart-Health Screenings.” Www.heart.org, June 2017, www.heart.org/en/health-topics/consumer-healthcare/what-is-cardiovascular-disease/heart-health-screenings. Accessed 10 Aug. 2022. „Heart-Healthy Living - Understand Your Risk for Heart Disease | NHLBI, NIH.” Nih.gov, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/heart-healthy-living/risks. Accessed 10 Aug. 2022. „Preparing for Your Visit | CardioSmart – American College of Cardiology.” CardioSmart, 2022, www.cardiosmart.org/topics/manage-your-care/preparing-for-your-appointment. Accessed 10 Aug. 2022. „What Is a Heart Health Check | the Heart Foundation.” Heartfoundation.org.au, 2019, www.heartfoundation.org.au/heart-health-education/heart-health-checks. Accessed 10 Aug. 2022. „Cardiovascular Diseases (CVDs).” Who.int, World Health Organization: WHO, 11 June 2021, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/cardiovascular-diseases-(cvds). Accessed 10 Aug. 2022.

Vezi mai mult
Electrocardiograma - ECG / EKG
Bolile de inimă reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate și dizabilitate, atât la noi în țară, cât și la nivel mondial. Diagnosticarea acestora într-o fază incipientă, când pot fi tratate mai ușor, este foarte importantă. Din fericire, există mai multe investigații și analize pentru monitorizarea sănătății inimii. Una dintre ele este electrocardiograma, numită și ECG sau EKG.[4][3] Ce este electrocardiograma?  Electrocardiograma este o investigație care depistează dacă există anumite probleme cu ritmul normal al inimii și, în general, cu activitatea electrică a acesteia. Cu fiecare bătaie a inimii, un semnal electric, denumit și impuls electric, trece prin inimă. Acest impuls electric determină contracția mușchiului inimii, care, la rândul ei, trimite sângele din inima către restul organismului, asigurând irigarea necesară și alimentarea cu substanțe nutritive și oxigen a tuturor organelor din corp. Importanța procedurii  Orice modificare a ritmului cardiac poate cauza diferite afecțiuni severe. Acesta poate fi influențat de mai mulți factori de risc:  Înaintarea în vârstă; Apariția problemelor de natură cardiovasculară;  Malformațiile cardiace congenitale;  Infarctul miocardic; Afecțiunile glandei tiroide;   Stilul de viață (ex: consumul de substanțe precum: fumatul, alcoolul, cafeina, antidepresivele etc.). Verificarea periodică a ritmului cardiac este importantă pentru a exclude orice boală a mușchiului inimii sau o afecțiune de natură electrică. Acestea pot progresa și afecta radical calitatea vieții pacientului. Printre afecțiunile ce pot fi detectate cu ajutorul electrocardiogramei se numără: Aritmiile - tulburări de ritm cardiac ce apar atunci când acele impulsuri electrice despre care am vorbit mai sus nu mai funcționează așa cum ar trebui;  Boala coronariană - este cauzată de acumularea de depozite de grăsimi (plăci de aterom) pe pereții arterelor coronare, acele vase de sânge care alimentează mușchiul inimii;  Atacul de cord (infarctul miocardic) - se produce când fluxul de sânge către inimă este blocat brusc;  Hipertensiune arterială;  Cardiomiopatia - o afecțiune a mușchiului cardiac ce împiedică inima să pompeze eficient sânge către organe.[5] Când este necesară electrocardiograma?  Ai putea avea nevoie de o electrocardiograma dacă prezinți semne și simptome precum:  Dureri în piept;  Amețeală;  Confuzie;  Palpitații;  Puls crescut;  Dificultăți de respirație;  Stare de slăbiciune;  Oboseală accentuată;  Scăderea toleranței la efort.[2]   De asemenea, electrocardiograma este folosită pentru a monitoriza starea de sănătate a unei persoane deja diagnosticată cu o boală cardiacă sau care urmează un anumit tratament.[2][5] Ai mai putea avea nevoie de acest test:  Înaintea unei intervenții chirurgicale;  Dacă ai istoric familial de boli de inimă (ca metodă de screening);  Dacă ți-a fost implantat un stimulator cardiac (pacemaker).[1] Cum te pregătești de procedură?  Electrocardiograma nu necesită o pregătire deosebită. Totuși, pentru ca investigația să fie concludentă, este bine să evităm consumul de substanțe care influențează ritmul cardiac precum: cafeaua, băuturile energizante, antidepresivele etc. În cazul pacienților cu pilozitate corporală bogată, va fi nevoie de îndepărtarea parului, pentru ca desprinderea electrozilor să nu provoace disconfort. Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Investigația propriu-zisă nu este deloc una complicată. Iată cum se face EKG:  Odată intrat în cabinetul medical, vei fi rugat să îți îndepărtezi hainele care acoperă pieptul, gleznele și încheieturile mâinilor; este indicat să porți articole vestimentare ușor de îndepărtat, cum ar fi, de exemplu, o cămașă cu nasturi; de asemenea, ți se va cere să îndepărtezi brățările sau lănțișoarele mai lungi; Vei fi rugat să te întinzi pe pat, pe spate, într-o poziție confortabilă;   În dreptul zonelor descoperite, vor fi plasați electrozi medicali adezivi; într-un test standard, pot fi atașați până la 10 electrozi EKG pe membre și piept;  Electrozii sunt apoi conectați la aparatul ECG și se va înregistra ritmul cardiac și activitatea electrică a inimii; rezultatele vor fi afișate ca un grafic, fie pe hârtie, fie în format digital; ți se va cere să stai nemișcat și să respiri normal, fără să vorbești, timp de câteva secunde.[2] Tehnica efectuării electrocardiogramei poate însă varia în funcție de tipul procedurii.  Tipuri de EKG  Există mai multe tipuri de EKG ce se pot efectua pentru a monitoriza sănătatea inimii:  EKG de repaus - este procedura standard, în timpul căreia vei sta întins pe spate;  EKG de efort - ritmurile electrice ale inimii vor fi înregistrate în timp ce depui efort; în general, se utilizează fie o bandă rulantă, fie o bicicletă specială numită cicloergometru;  Holter EKG - electrozii sunt conectați la un dispozitiv portabil mic, ce va înregistra ritmul inimii timp de 24 de ore, în timp ce tu îți desfășori activitățile obișnuite. Tipul de electrocardiogramă ce se va efectua se stabilește în funcție de simptomele tale și de afecțiunile suspectate.[5][2] Cât durează efectuarea electrocardiogramei?  Efectuarea unei electrocardiograme poate dura între 5 și 10 minute. Există riscuri sau durere?  Electrocardiograma este o investigație nedureroasă, fără riscuri. Singurul disconfort ușor apare la încheierea investigației, atunci când se îndepărtează electrozii. Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După electrocardiogramă, îți vei putea relua activitățile normale.  Interpretare EKG  Rezultatul electrocardiogramei poate fi interpretat doar de către medicul cardiolog. Un rezultat ECG anormal poate indica mai multe probleme, inclusiv:  Tahicardie (accelerarea frecvenței bătăilor inimii); Bradicardie (frecvența cardiacă mai lentă decât cea normală);  Infarct - un EKG anormal poate arăta fie că suferi un infarct, fie că ai avut unul în trecut; Probleme în alimentarea cu sânge și oxigen a inimii; Defecte sau anomalii ale structurii inimii - un EKG anormal poate indica faptul că o secțiune a inimii este mai mare sau că pereții acesteia s-au îngroșat. Atenție! Doar pentru că rezultatul EKG este normal, nu înseamnă că nu poate exista o problemă de sănătate. Dacă simptomele tale tind să apară și să dispară în anumite condiții, pot fi necesare mai multe investigații, de diferite tipuri, pentru a se stabili un diagnostic și planul de tratament potrivit.[2][1]  Care este prețul unei electrocardiograme?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului ECG. Pentru aceste informații, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact.  Surse de referință:  “Electrocardiogram.” Medlineplus.gov, 2018, medlineplus.gov/lab-tests/electrocardiogram/. Accessed 28 June 2022. “Electrocardiogram (ECG or EKG) - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/ekg/about/pac-20384983. Accessed 28 June 2022. “Heart Health Tests.” Medlineplus.gov, National Library of Medicine, 2017, medlineplus.gov/hearthealthtests.html. Accessed 28 June 2022. “Institutul Național de Sănătate Publică.” Insp.gov.ro, 2016, insp.gov.ro/centrul-national-de-statistict-si-informatica-in-sanatate-publica-cnsisp/date-statistice-pagina-de-descarcare/. Accessed 28 June 2022. NHS Choices. Electrocardiogram (ECG). 2022, www.nhs.uk/conditions/electrocardiogram/. Accessed 28 June 2022.

Vezi mai mult

Aceeași specialitate

Dr. Iulian Călin | Medic Primar Cardiolog | Centrele ARES
Dr. Iulian Călin
Medic Primar Cardiolog

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

 Sună