Anomalia Ebstein: simptome, diagnostic și metode de tratament

Anomalia Ebstein: simptome, diagnostic și metode de tratament
Publicat: 30 aprilie 2026
Ultima actualizare: 28 mai 2026

Distribuie:

Cuprins

Anomalia Ebstein este o malformație cardiacă congenitală rară, care afectează valva tricuspidă – valva ce separă atriul drept de ventriculul drept. În această afecțiune, valva este poziționată anormal și nu se închide corect, iar o parte din ventriculul drept funcționează defectuos.

Dacă ai peste 45–50 de ani și ai descoperit recent acest diagnostic sau ți s-a spus că ai insuficiență tricuspidiană, este firesc să vrei informații clare. Poate ai hipertensiune, diabet sau un istoric familial cardiac și te întrebi cum te afectează această problemă pe termen lung. Sau poate citești pentru unul dintre părinți. Indiferent de situație, este important să înțelegi ce înseamnă concret acest diagnostic și ce soluții există în centrele medicale Monza Ares.

Ce este anomalia Ebstein și cum îți afectează inima?

În mod normal, valva tricuspidă permite sângelui să circule din atriul drept în ventriculul drept și împiedică întoarcerea lui înapoi. În anomalia Ebstein, valva este deplasată mai jos în ventricul și nu se închide etanș.

O parte din ventricul devine, practic, „atrializată”, adică funcționează ca o prelungire a atriului drept. În același timp, sângele se întoarce în atriu la fiecare bătaie a inimii. Această întoarcere se numește regurgitare sau insuficiență tricuspidiană.

Ce înseamnă asta pentru tine? Inima muncește mai mult pentru a trimite sângele spre plămâni. Atriul drept se dilată, iar în timp pot apărea aritmii sau insuficiență cardiacă. Unele persoane află diagnosticul la vârsta adultă, în urma unei ecografii făcute pentru oboseală sau palpitații aparent banale.

Cauze și factori de risc pentru Anomalia Ebstein

Anomalia Ebstein apare în viața intrauterină. Cauza exactă nu este complet cunoscută, însă studiile au arătat o asociere cu:

              · administrarea de litiu în sarcină;

              · posibilă predispoziție genetică;

              · expunerea la anumite medicamente în primul trimestru.

Dacă citești acest articol pentru copilul tău, este util să știi că majoritatea cazurilor nu au o cauză clar identificabilă. Nu este o afecțiune produsă de stilul de viață ulterior.

Pentru tine, ca adult peste 50 de ani, contează mai ales impactul actual asupra funcției cardiace și prezența altor factori de risc: hipertensiune, diabet, sedentarism, fumat. Acești factori pot agrava evoluția insuficienței cardiace.

Simptomele pe care nu ar trebui să le ignori

Imagine cu o persoana care prezinta simptome ale bolilor de inima

Manifestările diferă mult. În formele ușoare, ani la rând nu apar simptome evidente. În alte cazuri, semnele devin progresive.

La adult, cele mai frecvente simptome sunt:

              · oboseală la eforturi care înainte erau ușor tolerate, cum ar fi urcatul unui etaj;

              · senzație de lipsă de aer;

              · palpitații sau bătăi neregulate;

              · umflarea gleznelor spre seară;

              · episoade de amețeală.

La copii, pot apărea cianoză (colorație albăstruie a buzelor), respirație dificilă sau întârziere în creștere. Dacă observi astfel de simptome, nu le amâna. Programează o evaluare cardiologică.

Complicații posibile la Anomalia Ebstein

Netratată sau monitorizată insuficient, anomalia Ebstein poate duce la:

              · aritmii supraventriculare sau sindrom Wolff-Parkinson-White;

              · dilatarea progresivă a inimii drepte;

              · insuficiență cardiacă;

              · risc crescut de accident vascular cerebral în cazul defectelor septale asociate;

              · endocardită infecțioasă.

Aritmiile reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme. Uneori apar episoade de tahicardie bruscă, cu puls foarte rapid, care necesită intervenție medicală. Monitorizarea regulată reduce riscul de complicații severe.

Cum se stabilește diagnosticul la Anomalia Ebstein

Primul pas este consultul cardiologic. Medicul ascultă inima, evaluează simptomele și istoricul tău medical. Investigația de bază rămâne ecografia cardiacă. Aceasta arată poziția valvei tricuspide, gradul de regurgitare și dimensiunile camerelor inimii. Este nedureroasă și durează, de regulă, 20–30 de minute.

Dacă imaginile nu sunt suficient de clare sau este nevoie de detalii suplimentare înaintea unei intervenții, medicul poate recomanda ecografie transesofagiană. În această investigație, sonda se introduce prin esofag, sub sedare ușoară, pentru imagini mai precise.

Electrocardiograma evidențiază tulburări de ritm. RMN-ul cardiac oferă măsurători exacte ale volumelor și funcției ventriculului drept. La pacienții peste 45–50 de ani, mai ales dacă prezintă factori de risc coronarian, medicul poate indica și coronarografie. Aceasta verifică arterele inimii și identifică eventuale îngustări care pot agrava simptomele. Coronarografia rămâne investigația standard pentru evaluarea bolii coronariene și face parte frecvent din bilanțul preoperator.

Opțiuni de tratament pentru Anomalia Ebstein

Tratamentul se adaptează severității bolii și stării tale generale.

Monitorizare și tratament medicamentos

Dacă forma este ușoară și nu ai simptome importante, medicul recomandă controale periodice. De obicei, o ecografie anuală este suficientă pentru urmărire. Pentru retenție de lichide, se folosesc diuretice. Pentru aritmii, medicul poate prescrie antiaritmice sau anticoagulante, dacă există risc de tromboză. Medicația controlează simptomele, dar nu corectează defectul anatomic.

Proceduri intervenționale

În centre medicale cu supraspecializare în cardiologie intervențională, se pot trata complicațiile asociate, precum aritmiile, prin ablație cu cateter. Procedura presupune introducerea unor catetere prin vasele de sânge până la inimă, unde medicul neutralizează zonele care generează impulsuri electrice anormale.

Dacă există un defect septal atrial, acesta se poate închide cu dispozitive moderne, fără chirurgie pe cord deschis.

Echipele cu experiență vastă, care au tratat peste 30.000 de pacienți și au realizat 15 premiere medicale, folosesc tehnologii avansate și dispozitive inovatoare. Parteneriatele cu spitale importante, precum Spitalul Monza, permit abordarea cazurilor complexe în condiții de siguranță. Orice procedură intervențională implică riscuri: sângerare la locul puncției, aritmii tranzitorii, reacții la substanța de contrast. În general, recuperarea este rapidă.

Tratament chirurgical

În formele moderate sau severe, chirurgia oferă cea mai bună soluție. Intervenția poate presupune repararea valvei sau înlocuirea ei. Tehnica modernă de reconstrucție („cone repair”) permite remodelarea valvei proprii. Dacă valva este prea deteriorată, chirurgul o înlocuiește cu o proteză biologică sau mecanică.

Intervențiile se realizează în centre specializate, inclusiv în cadrul programelor de chirurgie cardiacă pediatrică, atunci când este vorba despre copii. Riscurile includ sângerare, infecții, aritmii postoperatorii sau necesitatea unei reintervenții în timp. Spitalizarea durează, în medie, 5–10 zile, în funcție de evoluție. Decizia se ia după o evaluare completă, care poate include și coronarografie la pacienții cu suspiciune de boală coronariană.

Viața după diagnosticul de Anomalie Ebstein

Mulți pacienți cu formă ușoară duc o viață apropiată de normal, cu controale regulate și adaptarea efortului fizic.

Dacă ai suferit o intervenție, vei avea nevoie de monitorizare periodică, tratament medicamentos și, uneori, limitări ale efortului intens. Pacienții cu proteze mecanice urmează tratament anticoagulant pe termen lung.

null

Întrebări frecvente despre Anomalia Ebstein

Ce este Anomalia Ebstein?

Anomalia Ebstein este o malformație cardiacă congenitală rară care afectează valva tricuspidă, situată între atriul drept și ventriculul drept. În această afecțiune, valva este poziționată mai jos decât normal, ceea ce duce la funcționarea anormală a inimii și, frecvent, la reflux de sânge (regurgitare tricuspidiană).

Care sunt cauzele Anomaliei Ebstein?

Cauza exactă nu este întotdeauna cunoscută. Este vorba despre o anomalie de dezvoltare apărută în timpul sarcinii. În unele cazuri, a fost asociată cu factori genetici sau cu expunerea la anumite substanțe în timpul sarcinii, cum ar fi litiul, însă aceste situații sunt rare.

Ce simptome pot apărea?

Simptomele variază mult, în funcție de severitate. Unele persoane pot rămâne asimptomatice ani de zile, în timp ce altele pot prezenta oboseală, dificultăți de respirație, palpitații sau cianoză (colorarea albăstruie a pielii). La nou-născuți, formele severe pot duce la probleme respiratorii importante.

Cum se diagnostichează Anomalia Ebstein?

Diagnosticul se face, de regulă, prin ecocardiografie, care permite vizualizarea structurii și funcției valvei tricuspide. În unele cazuri, sunt necesare investigații suplimentare, precum electrocardiograma (ECG),  ,radiografia toracică sau RMN cardiac.

Anomalia Ebstein este o boală gravă?

Severitatea diferă de la un pacient la altul. Există forme ușoare, compatibile cu o viață normală, dar și forme severe care necesită intervenții medicale sau chirurgicale. Evoluția depinde de gradul afectării valvei și de eventualele complicații asociate.

Ce opțiuni de tratament există pentru Anomalia Ebstein?

Tratamentul depinde de simptome și de severitate. În cazurile ușoare, este suficientă monitorizarea periodică. În formele moderate sau severe, pot fi necesare medicamente pentru controlul simptomelor sau intervenții chirurgicale pentru repararea sau înlocuirea valvei tricuspide.

Se poate vindeca anomalia Ebstein?

Afecțiunea nu se vindecă spontan, însă poate fi gestionată eficient. Intervențiile chirurgicale pot îmbunătăți semnificativ funcția inimii și calitatea vieții, mai ales dacă sunt realizate la momentul potrivit.

Este necesară monitorizarea pe termen lung?

Da, persoanele diagnosticate cu anomalia Ebstein au nevoie de monitorizare cardiologică regulată. Chiar și în formele ușoare, evaluările periodice sunt importante pentru a urmări evoluția și a preveni complicațiile.

Anomalia Ebstein poate afecta sarcina?

Femeile cu anomalia Ebstein pot avea sarcini normale, dar este necesară evaluare cardiologică înainte și monitorizare atentă pe parcurs. Riscurile depind de severitatea afecțiunii și de funcția cardiacă.

Care este speranța de viață pentru persoanele cu Anomalie Ebstein?

Speranța de viață variază în funcție de severitate și de tratamentul aplicat. În multe cazuri, mai ales când afecțiunea este diagnosticată și monitorizată corect, pacienții pot avea o viață lungă și activă.

Dacă ai fost diagnosticat cu anomalia Ebstein sau ai nevoie de o evaluare cardiologică completă, este important să te adresezi unei echipe medicale cu experiență în afecțiuni cardiace congenitale. Monitorizarea corectă și alegerea tratamentului potrivit pot face o diferență semnificativă în evoluția bolii și în calitatea vieții. Programează un consult medical la Monza Ares și beneficiază de expertiza unei echipe specializate, tehnologii moderne și soluții personalizate pentru sănătatea inimii tale.

Afecțiuni asociate

Afecțiuni
Insuficiența tricuspidiană – cauze, simptome, tratament
Insuficiența tricuspidiană reprezintă o afecțiune la nivelul valvei cardiace tricuspide, care cauzează un flux anormal de sânge în interiorul inimii.

Vezi mai mult
Afecțiuni
Stenoza pulmonară – cauze, simptome, tratament
Inima este formată din 4 camere (2 atrii și 2 ventriculi) care funcționează ca un sistem prin care sângele este vehiculat.

Vezi mai mult
Afecțiuni
Endocardita - cauze, simptome, tratament
Endocardita reprezintă infecția la nivelul endocardului, peretele intern al inimii. Peretele inimii este format din mai multe straturi: pericard (învelișul exterior al inimii), miocardul (mușchiul inimii) și endocardul (căptușește inima la interior).

Vezi mai mult

Proceduri recomandate

Proceduri
Corectia defectului septal atrial / ventricular
Malformațiile congenitale cardiace (MCC) au o frecvență destul de ridicată: aproximativ 9 din 1.000 de copii se nasc cu o asemenea afecțiune. Malformațiile congenitale cardiace pot să apară în orice moment al vieții intrauterine și sunt consecința unei disfuncții a aparatului cardiovascular aflat în plină dezvoltare. Cele mai comune tipuri de MCC sunt următoarele: defectul septal atrial (DSA): presupune o comunicare anormală între cele două atrii (camerele superioare ale inimii, unde sângele se întoarce prin vene la inimă); defectul septal ventricular (DSV): se manifestă atunci când are loc o comunicare deficitară între cei doi ventriculi (camerele inferioare ale inimii, de unde sângele este pompat în artere).  Presiunea din cavitățile stângi ale inimii (atriul și ventriculul stâng) este mai mare decât presiunea din cavitățile drepte ale inimii (atriul și ventriculul drept). Acesta este motivul pentru care un defect de sept atrial sau ventricular permite, în mod anormal, trecerea sângelui din cavitățile stângi în cavitățile drepte (sunt stânga-dreapta). Cantitatea de sânge care trece din partea stângă a inimii în cea dreaptă depinde de:  mărimea defectului septal;  diferența de presiune între cavități.  Se ajunge astfel la creșterea volumului de sânge în partea dreaptă a inimii și în plămâni și la forțarea ventriculului stâng. Creșterea fluxului de sânge la nivelul ventriculului drept și a plămânilor face ca ventriculul drept să depună mai mult efort și să se dilate. În cele din urmă, ventriculul drept nu mai poate pompa eficient sângele spre plămâni. În timp, acest lucru duce la stagnarea sângelui la nivelul abdomenului, membrelor inferioare (se ajunge la insuficiență cardiacă dreaptă). Creșterea fluxului de sânge la nivelul plămânilor favorizează apariția unor modificări de structură, care vor determina apariția hipertensiunii pulmonare. În final, presiunea din cavitățile drepte o depășește pe cea din cavitățile stângi, iar în acel moment, șuntul se inversează, devenind șunt dreapta-stânga. Sunt mai multe tipuri de defecte de sept atrial/ventricular. În funcție de localizare, defectele de sept atrial se împart în: de tip ostium primum: este situat în partea de jos a septului atrial și este aproape întotdeauna însoțit de o anomalie a valvei mitrale sau valvei tricuspide. Din cauza localizării și complexității malformației, închiderea acestuia se face pe cale chirurgicală. de tip ostium secundum: este situat în zona centrală a septului care separă atriul stâng de atriul drept. Este cel mai frecvent tip de DSA și poate fi închis prin proceduri intervenționale, minim invazive. de tip sinus venos: este situat în apropiere de vărsarea venelor la nivelul atriului drept. de tip sinus coronar: sinusul coronar este vena cea mai importantă care drenează sângele provenit de la nivelul mușchiului inimii. El se deschide în atriul drept, iar DSA de tip sinus coronar apare când există o comunicare între această venă și atriul stâng.  De asemenea, există mai multe tipuri de defecte septale ventriculare, în funcție de localizarea acestuia. de tip membranos (70 – 80%): cel mai frecvent la adulți, situat în apropierea valvei tricuspide. de tip muscular (5 – 20%): cel mai frecvent la nou născuți, se închide spontan, cel mai frecvent. de tip infundibular (outlet, dublu angajat subarterial) (5 – 7%): defectul septal ventricular este situat în zona anterosuperioară a septului interventricular și se poate complica cu insuficiență a valvei aortice. de tip inlet (5 – 8%): este situat sub valva tricuspidă. Ce presupune corecția defectului septal atrial/ventricular?  În cele mai multe situații, defectele septale atriale se pot închide printr-o procedură minim invazivă. În cursul acesteia, medicul specializat în cardiologie intervențională introduce un dispozitiv „umbreluță” care împiedică sângele să circule anormal. Aceasta este o procedură minim invazivă, iar recuperarea pacientului este rapidă. Atunci când defectul este rezolvat pe cale intervențională sunt rezolvate simptomele defectului septal și astfel pacientul își poate continua normal viața. Dacă defectul septal este de dimensiuni mici, pacientul nu necesită tratament. Chiar și așa însă, pacientul trebuie monitorizat până la închiderea defectului. Există riscul să se dezvolte insuficiența cardiacă. Opțiunea chirurgicală trebuie cântărită cu atenție, se apelează la procedura intervențională numai în cazul defectelor septale care nu se închid de la sine. Complicațiile apar de cele mai multe ori atunci când defectul septal mare nu este tratat. null Când este indicată corecția defectului septal atrial/ventricular? Defectele septale atriale/ventriculare sunt înnăscute și multă vreme pacientul este asimptomatic (lipsa simptomelor depinde de dimensiune, localizare și diferența de presiune între cavitățile stângi ale inimii). Cu timpul, defectul septal atrial/ventricular se poate manifesta prin: creștere necorespunzătoare în greutate în cazul copiilor;  dificultăți de respirație în timpul efortului;  infecții pulmonare repetate;  palpitații;  oboseală; cianoza pielii și a unghiilor: o colorație albăstruie care indică scăderea încărcării cu oxigen a sângelui arterial; edeme la nivelul picioarelor.  Unele malformații cardiace simple se pot închide spontan. Însă majoritatea defectelor septale necesită închidere intervențională sau chirurgicală înaintea dezvoltării sindromului Eisenmenger. Închiderea DSA este recomandată în următoarele cazuri:  manifestarea simptomelor; persistența unui șunt stânga-dreapta, înainte de dezvoltarea unei hipertensiuni pulmonare fixe; prezența dilatării ventriculului drept;  apariția unor accidente vasculare arteriale, ca urmare a trecerii unui cheag de sânge prin DSA în circulația sistemică.  Închiderea DSV se recomandă în următoarele cazuri: semne de supraîncărcare de volum sau funcție scăzută a ventriculului stâng;  DSV cu hipertensiune pulmonară nu foarte evoluată  pacienți cu antecedente de endocardită infecțioasă.   DSV-urile mici, în cazul cărora nu există afectare hemodinamică, nu se vor închide. Cum te pregătești de procedură?  Procedura de corecție a defectului septal presupune mai mulți pași: examenul clinic complet al pacientului: medicul poate să-și dea seama cât de puternice sunt simptomele și cât de severă este afecțiunea. set complet de analize de sânge: este știut faptul că unele afecțiuni se dezvoltă în lipsa simptomelor. ecografie cardiacă transesofagiană: este o investigație în cursul căreia se folosește un tub flexibil care are în vârf un transductor, emițător de ultrasunete. Acest tub este introdus în esofag și cu ajutorul lui sunt vizualizate structurile cardiace. se elimină orice potențial focar infecțios, poate fi vorba despre infecție ORL sau infecții stomatologice.  Ce se întâmplă în timpul procedurii? Unele malformații cardiace simple se pot închide spontan. Însă majoritatea defectelor necesită închidere intervențională sau chirurgicală înaintea dezvoltării sindromului Eisenmenger. Procedura se efectuează sub anestezie generală. Astfel, după anestezie, medicul cardiolog va efectua o incizie de mici dimensiuni la nivel inghinal. Prin această incizie, medicul va introduce un tub subțire, îngust și prin acesta, va introduce un cateter pe care îl va avansa prin vene până la nivelul inimii. În continuare, medicul va introduce de-a lungul cateterului dispozitivul de tip umbreluță (în acest moment dispozitivul este pliat). Îl va avansa până în dreptul defectului. Odată în poziția dorită, umbreluța, care prezintă două componente asemănătoare unor discuri atașate în porțiunea centrală, se va deschide și va obstrua defectul. Inițial, acest dispozitiv va fi menținut la nivelul defectului din cauza diferențelor de presiune între cavitățile stângi și drepte. În timp, urmează să fie încorporat la nivelul septului interatrial, devine parte a peretelui inimii. Astfel, imediat postprocedural pot persista mici defecte la marginea discurilor, dar acestea vor dispărea treptat. Procedura intervențională de închidere a defectelor nu se poate efectua în cazul tuturor defectelor. Nu se va efectua dacă există alte malformații cardiace care necesită intervenție chirurgicală, dacă amplasarea „umbreluței” afectează funcția sau structura formațiunilor din jur (valve, aortă), dacă defectul este prea mare sau dacă venele prin care se avansează cateterele sunt prea mici. Dacă medicul recomandă, pacientul poate avea nevoie de tratament medicamentos în următoarele 3-6 luni. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Pentru închiderea malformațiilor congenitale cardiace de tipul defectului septal atrial sau defectului septal ventricular sunt folosite dispozitive biocompatibile de tip „umbreluță”. Acesta este un dispozitiv medical cu două discuri, prinse între ele. După implantare, dispozitivul sigilează septul atrial sau ventricular prin închiderea acestuia pe ambele părți. Poți vedea cum arată un astfel de dispozitiv de tip „umbreluță” în cadrul clinicii ARES. Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore, pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica repausul la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. După efectuarea procedurii, pacientul are de parcurs următorii pași:   transferare în cadrul unității de Anestezie și Terapie intensivă (ATI); monitorizare permanentă; administrare de tratament medicamentos, dacă este cazul; efectuarea mai multor examene clinice și investigații. Cât durează internarea? În cele mai multe cazuri, chirurgia cardiacă necesită o recuperare îndelungată și o durată de spitalizare mare. Corectarea defectului septal atrial/ventricular necesită o recuperare rapidă și o durată scurtă de spitalizare. În cele mai multe cazuri, pacientul nu trebuie să rămână spitalizat mai mult de 2 zile, în condițiile în care evoluția post intervenție este favorabilă și nu intervin complicații. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai fost supus unei astfel de proceduri, trebuie să revii la controlul cardiologic după 1 lună, după 3 luni, după 6 luni, în funcție de evoluție și de recomandarea medicului cardiolog. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Riscurile defectului septal atrial/ventricular sunt următoarele: reacții alergice la substanțele administrate; reacții la anestezice; fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare; mici sângerari la nivelul puncției vasculare; febră; cefalee, migrenă; Infecție; embolie gazoasă aritmie cardiacă; extrem de rar: perforație cardiacă și tamponadă cardiacă (prin perforarea peretelui cardiac și sângerare în sacul pericardic care comprimă din exterior astfel mușchiul cardiac; hemoliză; embolizare sau migrare a umbreluței; eroziune a mușchiului cardiac la contactul cu proteza; accident vascular cerebral. Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. Defectul septal atrial mic nu determină apariția complicațiilor și se închide spontan aproape întotdeauna în timpul copilăriei. Defectele septale atriale mari pot determina următoarele complicații: hipertensiunea pulmonară. sindromul Eisenmenger: din cauza apariției unor modificări structurale la nivelul arterelor pulmonare se dezvoltă o hipertensiune pulmonară pe parcursul mai multor ani și apare o inversare a direcției sângelui din cavitățile drepte în cavitățile stângi. Apare cianoza și prin stimularea producerii de globule roșii care ajută la creșterea aportului de oxigen în țesuturile periferice, apare poliglobulia care poate duce de asemenea la complicații. insuficiența cardiacă dreaptă: prin incapacitatea ventriculului drept de a îndeplini funcția de pompare cu stagnarea sângelui la nivel abdominal (determină balonare, scăderea apetitului, greața, vărsături) și la nivelul membrelor inferioare (cu apariția edemelor). aritmii cardiace: fibrilația atrială, flutterul atrial, tahicardia atrială și boala de nod sinusal. accident vascular cerebral (AVC): prin migrarea unui cheag de sânge format de exemplu la nivelul membrelor inferioare printr-un DSA mare la nivelul creierului. Defectele septale ventriculare mari pot determina următoarele complicații: insuficiența aortică; aritmie cardiacă (tulburări de ritm); lipsa creșterii (la copii); insuficiența cardiacă; endocardita infecțioasă (bacteriană); hipertensiune pulmonară. Care este prețul corecției defectului septal atrial/ventricular?  Prețul corecției defectului septal atrial/ventricular se stabilește în funcție de starea pacientului, de gravitatea afecțiunii, de modul cum decurge intervenția, de evoluția post-operatorie. Pentru a afla imediat costurile acestei proceduri trebuie completat un formular simplu, urmând să fii contactat apoi de reprezentanții clinicii.  Întrebări frecvente Mai pot face investigații RMN după implantarea „umbreluței”? - Da, la 3 luni de la implant se pot efectua investigații de tip RMN, indiferent de zona de investigat. „Umbreluța” trebuie înlocuită în timp? - Nu. Dispozitivul de închidere de tip „umbreluța” va rămâne permanent în peretele inter-atrial al pacientului, și este suficientă o singură intervenție pentru tratarea permanentă a malformației cardiace congenitale. „Umbreluța” poate suferi modificări în timp – poate „rugini”? - Nu. Umbreluta este formata dintr-un material biocompatibil, cu memoria formei, care nu suferă modificari de formă sau structură în timp. După implantarea „umbreluței” mai pot zbura cu avionul? - Da, fără restricții.  După implantarea umbreluței mai pot face sport? - Da, după o perioadă care variază între 14 - 60 de zile, în funcție de tipul intervenției și sportul pe care dorești să îl practici. Defectul septal atrial/ventricular este o malformație congenitală cardiacă ce se poate rezolva printr-o intervenție de corectare care nu prezintă riscuri. Trebuie consultat medicul specialist ori de câte ori apar simptome îngrijorătoare. 

Vezi mai mult
Proceduri
Sindrom WPW | Wolff-Parkinson-White
Ablația prin radiofrecvență este o procedură minim invazivă, cu o rată mare de succes, care a devenit tratamentul de elecție pentru multe tipuri de tulburări de ritm cardiac.[4] Una dintre afecțiunile ce pot fi tratate prin intermediul acestei proceduri este sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) sau sindromul de preexcitație. Generalități despre sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) Sindromul WPW este o afecțiune congenitală rară, mai frecventă în rândul bărbaților, caracterizată prin existența unei căi de conducere electrică suplimentare la nivelul inimii ce duce la apariția unor episoade de tahicardie (bătăi rapide ale inimii). Este una dintre cele mai frecvente cauze de tahicardie la sugari și copii.[5] De obicei, pacienții sunt simptomatici atunci când se produc accesele de aritmie.  Cele mai frecvente aritmii sunt AVRT (tahicardie atrio-ventriculară prin reintrare) și FiA (fibrilație atrială). FiA în context de sindrom WPW poate fi amenințătoare de viață, din cauza frecvenței cardiace extrem de crescute, cu posibilitatea de a trece în aritmii cu risc letal (fibrilație ventriculară). În ceea ce privește AVRT, aceasta este în general bine tolerată la pacienții fără alte afecțiuni cardiace asociate, dar poate degenera în FiA, cu riscul descris anterior. Tahicardia în sindromul WPW începe și se poate opri brusc, poate dura secunde, minute, ore. Uneori este necesar tratament pentru a opri aritmia și a restabili ritmul normal al inimii (ritm sinusal). Tipic, acești pacienți au episoade recurente de tahicardie. Majoritatea persoanelor cu sindrom WPW nu au alte probleme cardiace. Cu toate acestea, el a fost asociat cu alte afecțiuni cardiace, cum ar fi boala Ebstein. În cazuri rare, poate fi moștenit de la părinți.[5] Cum arată conducerea normală la nivelul inimii?  În mod normal, semnalele electrice urmează o anumită cale prin inimă, ajutând-o să bată regulat.[5] Impulsul electric care determină contracția inimii ia naștere la nivelul nodului sinoatrial (NSA) din atriul drept. De aici, este transmis mai departe la nivelul celor două atrii și prin intermediul nodului atrio-ventricular la ventriculi. La persoanele cu sindrom WPW, unele dintre aceste impulsuri electrice ale inimii sunt conduse pe o cale accesorie existentă. Poate fi condus foarte rapid, la frecvențe foarte mari (generând de exemplu FiA) sau poate fi condus atât către ventriculi, cât și înapoi către atrii (generând AVRT). Cum îți poți da seama că suferi de sindromul WPW? Cel mai frecvent simptom al sindromului Wolff-Parkinson-White este o frecvență cardiacă mai mare de 100 de bătăi pe minut. Alte posibile simptome sunt:  În cazul sugarilor, pot apărea simptome precum:  Paloare;  Cianoză (colorație albăstruie sau gri a pielii, buzelor și unghiilor);  Neliniște sau iritabilitate;  Pierderea apetitului;  Respirație rapidă.[6] Există însă și cazuri în care nu apare niciun simptom, afecțiunea fiind descoperită întâmplător în timpul unei investigații cardiace.[6] În ce constă procedura de ablație de sindrom WPW?  Procedura de ablație cu radiofrecvență (ARF) se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, sub anestezie locală, cu sedare ușoară, și poate dura câteva ore.   După pregătirea zonei de abord, medicul va începe prin a efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală. Ulterior, sub control radiologic, se vor introduce catetere de ablație, fie prin artera, fie prin vena femurală, până la nivel cardiac, sub control fluoroscopic și electrocardiografic. Pentru a se stabili dacă într-adevăr calea accesorie este responsabilă de aritmie și locul optim pentru ablație, se va efectua inițial un studiu electrofiziologic. În 5-10% din cazuri se identifică multiple căi accesorii. După stabilirea acestor detalii, medicul va aplica energie de radiofrecvență la nivelul zonei responsabile de impulsul anormal, distrugând astfel funcția celulei și formând un bloc pe calea de conducere accesorie, ceea ce are ca rezultat întreruperea conducerii anormale. În cazul pacienților cu boala Ebstein trebuie investigată existența unor căi accesorii multiple, care trebuie recunoscute și ablatate. Cum te pregătești pentru ablația de sindrom WPW? Înainte de procedură, se vor efectua un examen clinic complet și mai multe teste și investigații. Lista acestora poate include un set complet de analize de sânge, o radiografie toracică, o tomografie computerizată sau un examen RMN torace și o ecocardiografie.  Vei elimina orice potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc.) și nu vei bea sau mânca nimic în noaptea dinaintea ablației, după miezul nopții.[1] De asemenea, este foarte important să-i pui medicului la dispoziție o listă cu toate medicamentele și suplimentele pe care le iei. Este posibil să fie necesară întreruperea administrării unora dintre acestea pentru o anumită perioadă. Dacă este cazul, vei primi indicații clare privind medicamentele pe care nu mai poți să le iei și pentru cât timp.[2] Cât durează internarea după ablația de sindrom Wolff-Parkinson-White? Unul dintre avantajele procedurilor minim invazive este acela că vei fi internat doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. În general, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și nu apar complicații, durata de spitalizare pentru o ablație de sindrom WPW nu ar trebui să depășească 24 de ore. Care sunt riscurile procedurii de ablație a sindromului Wolff-Parkinson-White?   Ablația de sindrom WPW este considerată o procedură destul de sigură, cu puține riscuri. Fiind totuși vorba de o procedură medicală, pot apărea anumite complicații, inclusiv:  Reacții alergice la substanțele administrate;  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanța de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistulă arterio-venoasă la locul puncției;  Recurența aritmiei – dacă nu au fost identificate toate căile accesorii (în astfel de cazuri, se poate repeta procedura de ablație);  Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) – risc mai mic în cazul tehnicii de crioablație;  Revărsat pericardic;  Durere toracică;  Infarct miocardic;  Accident vascular cerebral.  Complicații precum cele menționate mai sus apar doar în cazuri rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul ablației de sindrom Wolff-Parkinson-White? Pentru distrugerea zonelor responsabile de impulsul anormal se folosesc catetere de ablație - tuburi lungi, flexibile, cu electrozi în vârf, realizate din diverse materiale și de dimensiuni variate. Acești electrozi sunt conectați prin circuite electrice la generatorul de ablație. Unele catetere de ablație au vârful irigat, pentru controlul temperaturii.[7] Ce se întâmplă după ablația de sindrom Wolff-Parkinson-White? După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, unde vei rămâne sub supraveghere medicală pentru o anumită perioadă, timp în care vei primi tratamentul medicamentos și instrucțiunile de îngrijire a plăgii necesare.  Timp de 2 sau 3 zile după procedură, este posibil să apară simptome precum oboseală, dureri în piept sau palpitații.[2] Ți se va explica la ce te poți aștepta și trebuie să faci în astfel de situații înainte de a pleca acasă.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Datorită ratei mari de succes și a riscurilor reduse pe care le implică, ablația cu radiofrecvență a devenit tratamentul de elecție pentru cazurile simptomatice de sindrom WPW.[3] Dacă ai nevoie de informații suplimentare privind ablația de sindrom WPW, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la întrebări. Sună la numărul de telefon dedicat sau completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în cel mai scurt timp posibil.  Bibliografie:  Bernstein, Susan. “Catheter Ablation as a Heart Arrhythmia Treatment.” WebMD, WebMD, 30 June 2015, www.webmd.com/heart-disease/atrial-fibrillation/catheter-ablation-afib-atrial-fibrillation. Accessed 23 Nov. 2022. “Cardiac Ablation Procedures : MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007368.htm. Accessed 23 Nov. 2022. Chhabra, Lovely, et al. “Wolff Parkinson White Syndrome.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 8 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK554437/. Accessed 23 Nov. 2022. El Baba, Mohammad, et al. “Radiofrequency Catheter Ablation: How to Manage and Prevent Collateral Damage?” Journal of Innovations in Cardiac Rhythm Management, vol. 11, no. 9, 1 Sept. 2020, pp. :4234-4240, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7510472/, 10.19102/icrm.2020.110901. Accessed 23 Nov. 2022. “Wolff-Parkinson-White Syndrome (WPW): MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/000151.htm. Accessed 23 Nov. 2022. “WPW Syndrome: Rare Cause of Sudden Cardiac Death in Children - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/wolff-parkinson-white-syndrome/symptoms-causes/syc-20354626. Accessed 23 Nov. 2022. Yousra Ghzally, et al. “Catheter Ablation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 12 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470203/. Accessed 23 Nov. 2022.

Vezi mai mult
Proceduri
Ablatia prin radiofrecventa | Crioablatia / Tratament tahiaritmii cardiace
Generalități despre ablatia prin radiofrecventa Ablația cu cateter este o metodă minim invazivă, cu o rată mare de succes (în general peste 90%), efectuată sub sedare ușoară și anestezie locală, cu riscuri minime și recuperare rapidă, ceea ce permite reluarea activității normale la numai câteva zile postprocedural. Tehnicile utilizate sunt în curs de dezvoltare, astfel încât ablația să fie o procedură curativă, cu un profil mare de siguranță, cu efecte adverse reduse. Ablația cu cateter este utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Trebuie menționat că, în general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic, de aceea, ablația poate fi o metodă terapeutică optimă atunci când acest lucru este posibil de realizat. Ca și tehnica, ablația implică distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii unde, după identificarea zonei anormale, vor elibera energie cu producerea de mici leziuni. Tehnici de ablație Ablația prin radiofrecvență – utilizează unde radio care emit energie termică ce va “arde” țesutul inimii Crioablația – utilizează energie rece. Ambele metode sunt sigure și eficiente. În afara acestora, alte tipuri de energie utilizată sunt: microunde, laser, ultrasunete de înaltă frecvență. Ablația prin radiofrecvență Ablația prin radiofrecvență – actual metoda cea mai utilizată de tratament al aritmiilor, presupune distrugerea țesutului responsabil de apariția aritmiei prin aplicarea unei energii care eliberează căldura local. Nu există consecințe pe termen lung asupra mușchiului inimii odată ce procedura a fost încheiată. Avantaje: este utilizată cu succes în tratamentul multor tipuri de aritmii. numeroase catetere sunt disponibile odată ce cateterul a fost plasat la nivelul zonei dorite, timpul de producere a leziunii este mic (aproximativ 1 minut) ceea ce este important pentru a reduce pe cât posibil durata totală a procedurii În ceea ce privește limitele metodei, trebuie amintite: necesitatea unei proceduri repetitive de ablație în cca 5% din cazurile tratate este o manevră ireversibilă utilizare limitată în ariile cu flux sanguin redus în 3% din cazuri s-au înregistrat complicații majore: deces, accident vascular cerebral, afectarea căilor normale de conducere (de ex. nodul atrioventricular, producând bloc complet cu necesitate de implantare de pacemaker), perforație cardiacă, infarct miocardic, formare de trombi. complicații minore (8%): pneumotorax, probleme respiratorii, afectare nervoasă, pneumonie, hipotensiune arterială. Crioablația Crioablatia este o metoda mai nouă de tratament al aritmiilor. Constă în utilizarea de catetere care eliberează în zona țintă energie la temperaturi foarte scăzute ( -60 / -80 grade), înghetând astfel zona respectivă și funcționalitatea anormală a acesteia. Avantaje: produce mai puțină iritație la nivel cardiac și se asociază cu risc mai scăzut de formare de trombi poate fi utilizată cu mai mult succes în zone cu flux sanguin redus cateterele utilizate rămân fixate în timpul procedurii – spre deosebire de cele utilizate în ablația prin radiofrecvență care sunt mobile permite înghețarea reversibilă a țesutului pentru a testa dacă este responsabil de aritmie – tehnică cunoscută sub denumirea de criomapping ( comparativ cu ablația prin radiofrecvență care este ireversibilă). risc mai scăzut de perforație cardiacă sau de afectare a structurilor adiacente ( arterele coronare, esofag) Dezavantaje: leziunile produse sunt prea mici manevrarea cateterului timpul necesar producerii unei leziuni este mai mare (4-8 minute) comparativ cu cel necesar prin utilizarea radiofrecvenței (1 minut). rata ușor mai mare de recurență la 6 luni Cât durează internarea? Procedura de ablație are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, de două zile, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Riscuri ablație Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor afectare renală (substanță de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii infecții sau sângerare la locul inciziei fistula arterio-venoasă la locul puncției bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) revărsat pericardic, tamponada cardiacă accident vascular cerebral stenoza venelor pulmonare sindroame coronariene acute fistula atrio-esofagiană – mai ales in caz de ablație circumeferențială a atriului spasm piloric și hipomotilitate gastrică prin afectarea nervului vag în timpul ablației recurenta FiA – prin persistență comunicării între atriu și venele pulmonare; mai ales în cazul FiA peristente, pot fi necesare proceduri repetate de ablație flutter atrial stâng Ce se întâmplă în timpul procedurii de ablație Scopurile principale ale terapiei sunt: • Reducerea riscului de AVC • Prevenția cardiomiopatiei induse de tahiaritmie • Ameliorarea simptomelor. În ceea ce privește restabilirea RS există mai multe metode: 1. Tratament medicamentos 2. Conversie electrică 3. Proceduri de ablație cu radiofrecvență (ARF) Ablația de flutter atrial este o procedură minim-invazivă care este efectuată în laboratorul de electrofiziologie de către un medic cardiolog specializat în aritmii ( aritmolog/electrofiziolog). Ablația prin radiofrecvență (ARF) – Technică: Ablația prin radiofrecvență se efectuează în laboratorul de electrofiziologie. De obicei, se folosește sedarea ușoară și anestezia locală. Medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală. Ulterior, sub control radiologic sau sub control unui sistem specific de mapping – nonfluoroscopic, tridimensional care permite reconstrucția anatomiei cardiace și identificare zonei electrice responsabile de apariția aritmiei, se vor introduce catetere de ablație prin vene până la nivelul atriului drept. Aici se vor aplica “curenți” de diferite energii care vor întrerupe acest circuit electric anormal. Uneori sunt necesare tehnici mai complexe care implică și evaluarea atriului stâng, cu abord transseptal (cateterul va trece prin septul interatrial din atriul drept în cel stâng), ulterior prin utilizarea sistemului mapping se vor identifica eventualele zone cu anomalii electrice care generează aritmia). De asemenea, postablație se verifică prin metode de pacing (stimulare) întreruperea acestui circuit electric anormal. Exista posibilitatea ablației ghidate de ecografie intracardiaca, mai ales în cazul procedurilor repetitive, cu anatomie complicată. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Testimonialul pacientului

Vezi mai mult

Distribuie:

Afecțiuni mai noi

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

 Sună